Stati a casa

(Una poesia di Giovanni Canzoneri)
Semu ccà, ‘nchiusi, ‘nlibirtà cundizionata,
aspittannu ca passa la jurnata.

Stati a casa, nnì cuntinuanu a diri,
accussì sulu sta camurria pò finiri.

Stati a casa, a cù curri e cu si unci ‘ntà li strati,
si vucìa da li balcuna e ‘ntà li chiazzi assicutati.

Stati a casa, pì nuatri e li nostri cari.

Stai a casa e ‘un cugghiuniari.

Stati a casa, pì cumbattiri stu mali,
Stati a casa e si nesci ‘u sai c’un vali.

Stati a casa, v’aviti a  sacrificari,
Stati a casa…aviti a dinunciari.

Stati a casa, li surdati nui vulemu,
stati a casa, accussì la finemu.

Stati a casa e ti metti fora a cantari,
stati a casa, prima o poi av’a passari.

Stati a casa ed è omu contru omu,
a li putenti ci cunveni e ‘u sannu bonu.

Stati a casa.

Ma, siddu avissimu avutu cchiù ‘spitali, letta, vintulatura purmunari,
cchiù duttura, ‘nfirmeri, upiratura sanitari,
siddu cu, pì cchiù di trent’anni a  guvirnari,
un avissi accattatu armamenti e aerei militari,
siddu ‘navissimu, a sta fitinzia, tutti quanti ribbillatu,
la cosa, forsi, fussi cchiù facili e la  vita nuddu  avissi appizzatu.

Allura, signuri mei, “Stati a casa” ‘un vi l’aviti a scurdari,
puru quannu tuttu s’assistema e arritorna tuttu nurmali.

“Stati a casa”, vi l’aviti a ricurdari,
puru quannu vi chiamanu a  vutari.

Questa voce è stata pubblicata in Articoli. Contrassegna il permalink.